Economic
Greva in primarii si consilii judetene

Aproximativ 30.000 de angajati din primarii si consilii judetene, membrii ai Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie (FNSA), au intrat in greva, marti, timp de o ora la inceputul programului de lucru, potrivit unui anunt initial al organizatorilor.

Sindicalistii sustin ca personalul din administratia publica locala “a fost vadit discriminat” in raport cu angajatii din administratia centrala, care au beneficiat de cresteri salariale de pana la 70%.

“Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care își desfășoară activitatea în consiliile județene și primăriile de pe întreg teritoriul țării a fost vădit discriminat în raport cu angajații din administrația centrală (care au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%)”, afirmă FNSA intr-un comunicat.

FNSA cere majorarea salariilor de baza ale functionarilor publici si ale personalului contractual din administratia publica locala cu 25%, acordarea normei de hrana pentru toti salariatii din administratia publica locala, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, si acordarea voucherelor de vacanta pentru salariatii din administratia publica locala.

Organizatorii au anuntat si alte noi forme de protest, astfel: 12 iulie – greva pe toata durata programului de lucru si 19 iulie – greva pe termen nelimitat.

About the author

Related Post

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *