open-tv.ro Web analytics

Erori de sacrificiu | Open-TV
Politic
Erori de sacrificiu

Misiunile sinucigașe cer de regulă un anume grad de inconștiență. Tipologiile de luptători din câmpul operativ, plin de pericole la tot pasul, țin mai degrabă de o lipsă a simțului asupra pericolului și mai puțin de asumare. Din rândul lor se recrutează luptătorii kamikaze cu vechime pe cartea de muncă sau talibanii cu revisalul la zi.

Profilul ăsta îl mai regăsești astăzi și printre junii puși să conducă Primăria. Au ceva din elanul revoluționar al khmerilor roșii vopsiți, de conjunctură, în nuanțe mai brătiene. Nu le lipsește nici dorința arzătoare de a semna pe orice angajament de plată sinucigaș, nici frenezia asumării unor licitații cu o aromă discretă de parchet și nici declarațiile neferricite care arată că sunt parașutați într-o lume pe care nu o cunosc.

Din rândurile lor se vor allege, pe sprânceană, elita viitoarelor generații de… audiați, sau bravii luptători etichetați în conflict de interese de A.N.I.

Ei sunt plutoanele de sacrificiu. Ei sunt “The Expendables” cum ar zice orice neamț din Mărginimea Sibiului. Ei mor profesional pe câmpul administrației locale, pentru ca birourile permanente ale partidelor să supraviețuiască. Ei devin veteranii de război din scaunele cu rotile, mândri de cazierul lor și de audierile lungi, nocturne și obositoare cu… alde Portocală.

Peste ani și ani, partidul și televiziunile de știri dubioase le vor fi veșnic recunoscătoare.

Cicatricile lor vor alimenta spațiul public de atunci, iar pățaniile lor vor fi veritabile muze pentru viitorii lipitori de afișe pe instagramul de partid.

Ei sunt “The Expendables” – Eroii Evoluției!

Iadu Michiduță

About the author

Related Post

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.