Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse
au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, peste 10.000 de
țigarete, ascunse şi nedeclarate.
În data de 17.11.2024, în jurul orei 13:30, în Punctul de Trecere a Frontierei
Giurgiu Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autoturism, un
cetățean bulgar, în vârstă de 37 de ani.
În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport,
poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, disimulate între bancheta din spate și
portbagaj, dar și la compartimentul motor cantitatea de 10.800 de țigarete, de diferite
mărci, având aplicate timbru fiscal bulgăresc, pentru care șoferul în cauză nu deținea
documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 16.200 lei, a
fost indisponibilizată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, față de șoferul autoturismului a fost întocmit un dosar penal sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană, în afara
antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor
accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate
necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, conform art.
452 din Legea 227/2015, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții
legale prin unitatea de parchet.
Related Post
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Leave a comment